Intr-o zi mi-am pus o intrebare... in speranta ca voi gasi cuvintele potrivite ca sa inteleg...
El ma iubeste simplu. Fara gesturi prea mari. Ma iubeste asa cum stie el... cu toata fiinta lui. Dimineata cand se trezeste langa mine, seara cand adoarme langa mine, iar in timpul zilei cand un lucru nesimnificativ ii aminteste de mine... daca ma iubeste si in vis, nu pot sa va spun... e singurul loc unde doar el are acces.
Daca ma simt iubita? Da..., daca vreau sa fiu iubita cu gesturi mari?! Bineinteles... macar cateodata. Cine nu vrea?!
Daca iubesc? Normal ca daaa... imi iubesc mama, verisorul, zilele senine, matusa, marea, bunica, tata, ciocolata, bunicii, florile, prietenii...
Eu iubesc tot ce ma face fericita, tot ce imi place... dar cel mai mult il iubesc pe el.
Mai tarziu, am aflat ca daca visez, e un vis impartit... poate e visul lui, sau poate e al meu... iar in vis mai traim un vis, tot impreuna, si oricat de adanc asa ajunge, el e cu mine, sau poate eu cu el...
Nu mi-e teama de nimic, pentru ca stiu ca orice as face el e cu mine... si daca ma ratacesc sau raman in urma, se opreste, ma asteapta, imi vorbeste, ca sa imi ghideze drumul...
Chiar si singura daca sunt, cand am un moment de nedumerire, e langa mine si ma indruma... imi spune ce e bine si ce e rau... si nu conteaza ce aleg, chiar nu conteaza... pentru ca stiu ca oricum va fi bine..
Si cred, cred in dorinta... si stiu ca imi e de ajuns sa cred in dorinta. Nimic mai mult... stiu ca si el e raspunsul une dorinte... era dorinta mea de a fi iubita...
No comments:
Post a Comment